Nebunii deschid căile pe care calcă apoi înțelepții. (Carlo Dossi)


simțurile respirau fără măsură
priveam goliciunea ta
strigăt prăvălit peste noapte
dragostea adormise cu brațele-nchise
pedepsindu-ne că nu credem în ea
oglinda constrânsă în rama rotundă
fixa amintiri arhiva de noapte
rămasă-ntre pagini rupte la colț
râdea de noi doi copii inocenți
prinși fără cuvinte

ce noapte