Te prind pe buze ca pe-un strop de ploaie cristalină.
Îți surp atent răcoarea umplîndu-mă cu tine.
De apa-ți sărutată tăcerea mea învie
Și strigă de durere cu fulgi de nea din mine.

Încerc să te învii, să te transform în vară
Þesută cu lumina din toamna ce-a trecut;
Și lacrima de gheață a iernii de afară
S-o-mpodobesc cu vise de tot ce m-a durut.

Te vreau cu ploaia-n minte, făcut din gînd și sînge,
Să gust din răsuflarea umplută cu tutun
Și să te strîng în brațe cînd negru cerul plînge
Strigînd cu stropi de gheață, năprasnic și nebun.

Îmi pare rău de noaptea scăldată-n ochii mei,
Căci ziua o destramă în umbre și cenușă
Și tot ce îmi rămîne e numai ochii tăi
Și glas de toamnă tristă uitată după ușă.

Tu nu vei răsări în pata de sub bec
Cum nu te-ntorci în lumea pe care-o părăsești.
Și n-am decît în lacrimi și versuri să te-nec;
Atît de cald și singur cum doar cu mine ești.