te-am bătut pe catarg fără să privesc cum valurile
smulgeau din jurul tău mâinile mele și te legănau
cu linia trupului fac trei sfori de care leg
spânzurații
pescărușii cărora marea le-a spus în ureche nisipul

dar nu despre tine se vorbește când blestemul e încet
cuțitul acela ce putrezește prin carne
palpită și scoate prin prăsele un sunet vag de flaut
semn că durerea stă în tine întinsă
desfăcută la mâneci și gata să-ți strângă
cele mai mici oase
să mi le-ntindă sub urechea în care somnul crește
până sub ochii tăi fără odihnă

recele se tresare prin vis și se curmă livid
am trecut din vreme de pungile în care-ți păstrezi
zilele bune cu margini argintii
și bulbii stărilor tale sunt mai mari decât urma
târâtă a fiecărei conglomerări
de fapte cu tălpi tari de femei ca larvele

nu voiam să-ți deific nuiaua oaselor și cruda limfă
și nervul optic desfășat pe pântec și învelișul calp al
creierilor și gelatina curgând din măruntaie
scârbavnica culoare a curând născutului

doar tu ai putea sta monstruos acolo ca o pecete
până când păsările trec marginea lumii
până când fluviile se golesc și se umplu din nou
cu trupuri vagi ale minților rotunjite în gol
dar mai puțin încornorate
mai puțin îngrozite când prora noastră taie
în boțul altor orașe ale osândei

strânși sub tine rânjim nesfârșit spre cei rămași
firave tatuaje ale orizontului
dinții tociți ai piepturilor strecoară printre ei
copii cu o inimă uraniană
și rod până când soarele scade prin iarba
cuvintelor cu schelet de pază