Martirii



Erau copii
așa cum toți copii ne ducem.
Cărau lumini
cu zâmbete scâncind,
iar crudul vânător de suflete,
pe-a sa cruce stăpân,
în zgomot de umbre-ncrustate
biciuia anotimpul plângând.

Erau copii
întorși în rădăcină,
în nenăscuta dublă înserare.

Erau lumini
cu miezul de lumină...
istorie scriau podelelor din lut
în termenul ecou de la răscruce
zburând pe-o aripă de vânt.

Ei nu știau unde-i va duce!
Își zămisleau tăcerea în cuvânt,
cu lacrimi șlefuit, și pace.