Casele orașului 
mici mari mici mari 
imense mari mici
sunt valuri împietrite
ce se preling pe 
marginea lumii mele
de unde studiez 
indiferent
traseele browniene 
ale vieților voastre 
surferi gratioși
pe tzunami ...

Autodistrugere.

Luna-mi șopteste mereu
cu raze ce sună în noapte
cristale în sufletul meu
rănit de vise deșarte
vino-n lumea mea
unde nu e moarte
în albastrul necuprins
să plutim departe.

Vis in vis.

Schilodit de lumea reală
împins în abisuri abjecte
refuz să ascult adevăruri
inoportune ori ineficiente

dar nu-i așa că vă-ntrebați
de ce suferim în lumea dementă
în care trăim internați
când există o lume perfectă ?