Lasă-ți cântecul să-mi tulbure privirea,
Lasă-ți trupul să-ți alunece,
Coboară-ți privirea la înălțimea cuvenită.

Și eu stau pe pământul firav al cenușiului,
Și eu văd oameni veseli, oameni triști,
Și eu trăiesc în vuietul de nedescris al cerului înroșit,
Și eu îmi târăsc ființa în rutina ce ne-a fost dată.

Dar eu iubesc lumina, frunzele, copacii, roua, ploile, valurile.
Le iubesc mai mult decât orice.
Eu vreau să zbor acolo unde nimeni nu a reușit vreodată,
Tânjind la tandreți nocturne
După ce voi fi rupt pactul cu singurătatea.

Privește-mă și îmbrățișează-mi problemele.
Iar răsplata va veni de la sine.