Poezia întreagă e o mărturie incontrolabilă
Versul este un impuls transformat într-o mărturisire neprevăzută
Sunt suficiente câteva clipe de sărăcie
ca să devii sensibil




praful maidanul ăsta este poezia din care țâșnesc florile înaintea poeților, păpădiile și pungile cu modele trandafirii ca niște țipete legate în decorul trăirilor răsturnându-se în cele din urmă urmelor

urmelor care n-apucăm să le spunem, cu țigara-n colțul gurii, cum am ajuns să lăsăm conturul gunoaielor pe tălpi, mereu prăfuiți și fugăriți prin idei, împinși să ne găsim o salvare oarecare; n-am fost în stare nici măcar să găsim un motiv, un început, un cablu de telefon ieșit dintr-o cabină spartă cu găndul să ne lăsăm cu ultimele fise liberi

liberi ca niște reclame ieftine într-un paradis cu lilieci, hăituiți de singurătate și sărăcie. mâncăm și aprindem focul singuri în singurătăți;

singuri trăim
singurătăți una după alta
până epuizăm singurul dumnezeu-om /

din singurătățile noastre oamenii la sate confecționează piepteni. mulți piepteni. mai multe singurătăți formează o singură oră într-un oraș de provincie la care ne uităm atunci când vrem să știm ce-a mai rămas / un gând o propoziție un cuvânt o silabă un sunet