am încercat să definesc omul
ca pe cineva care stă ascuns în propria-i piele
aerul are un miros ciudat de nicotină
sau poate faptul că fumez două pachete de țigări pe zi e problema
dar nu văd nici o legătură între aceste așa zise lucruri
problema nu e asta/problema bătrâne e omul
care a uitat să calce drept prin iarbă
dar nu a uitat să își adulmece prada

am o poftă nebună de cunoaștere
am o poftă nebună de a-mi face prieteni noi
de a alerga pe drum fără să îmi pese
că o să mă murdăresc până sub piele
acolo unde stă atinsă pielea
unde degetele se împreunează cu palmele

durerea nu e decât un simplu gest care ne face mai puternici
moartea nu e decât o iubire care îți lasă un gust amar
de aceea nu vorbesc de durere
când știu că la doi pași de mine stă omul
de aceea nu vorbesc de moarte
când știu că lângă mine/bătrâne lângă mine nu e nimeni
spațiul acesta dintre mine și om e gol
e ca atunci când stai față în față cu foaia dar nu ai inspirație

prima dorință care mi s-a îndeplinit/de fapt nu a fost dorință
nici nu știu ce am vrut de fapt să spun
dar știu că mi-am privit mâinile cărora le lipseau palmele
spațiile acelea care definesc omul ca un întreg
ca mai apoi să realizez că sunt doar un pământean.