Pe vremea când treceau nori de pleoape

peste al tău vis,

fad înghețai între coapse tristețile tale,

cu murmur rece de zori grele cu zale…

cu gene însăilam încă un colț de paradis,


In ceas încet

să aduni,

să muști,

să lovești și s-adulmeci

printre două zvacniri; cu sânge

să-mi răstești ranile moi,

curgând printre veghile

măștii ce răsfrânge.


In colțurile

ochilor lipsa

rabufniri de jad cu miros de argint

bat măsura din timp între timp

pierzându-și iubiri în cupe de-absint.



Ascultă-ți uitările și pășește în gând

Inainte s-apeși pe palme și guri

Inainte să calci două picioare înapoi

Să ascuți din nou același pământ.