dimineață cu geamuri deschise.
îmi contemplam gratiile.
marea mea teamă, că lumea dinafară se va năpusti să mă înghită
persistă iar gratiile mele nu pot să o împiedice cu nimic.

mi-am spălat mâinile cu apă rece,
am făcut vreo doi stropi pe pereți
și-am stat cu capul în jos aproape10 minute.
o dimineață reușită.
sunt multe, multe feluri de a-mi începe ziua.
am nevoie doar de o-ncăpere ca asta, în care nu trebuie să mă mai caut.

văd mereu disperarea, când ies din casă.
e mai mult decât un coșmar,
un tablou prost, cu natură moartă,
pe care ești nevoit să-l vezi, zi de zi,
până-l știi pe de rost.
te îngrozește, probabil și începi să îl eviți,
să preferi un perete gol, pentru puțină fericire.

într-o zi,
o să ne trezim cu toții prea târziu.