dacă voi ține mâna întinsă deasupra pântecului tău
se va încinge ca un bețișor de santal

trupul său veșmânt fluid
se va despica precum odată marea
unde un copil legănat de o cămilă
își privește strămoșii aidoma unui beduin
mormântul faraonilor cu măști de aur

degeaba valurile se înalță parapete de mărgean
în zadar molima își lasă ovulele în nisip
spinările noastre vărgate de bici
au căpătat forma unor cochilii unde
căluții de mare tot mai știu să picteze
buzele sfârtecate
ale unui ultim sărut imponderabil

în tine se deschide un vortex
și-mi ceri a nu știu câta oară
să-ți spun povestea primului cuvânt
iar eu împreunându-ți mâinile
voi striga în toate limbile
dezlegându-le hamul
că lumea se împarte iarăși la unu

gândul nostru va fi din nou
încrustat de cuțit a răscruce
și cărțile antebrațului vor rămâne deschise
până când Gomora va deveni un orășel
care încape
în globul de cristal al cetățeanului kane