Tu trăiai din idei,
hrănindu-te cu suflete.
Eu traiam din imagini,
hrănindu-mă cu lut.

Ne țineam strâns de mâini
pentru a nu ucide neființa
și pentru a bea până la fund paharul morții.
Ne țineam stârns de mâini
pentru a nu ne simți,
pentru ca eu să cred în culori,
pentru ca tu să crezi că exist.

Eram două păpuși de lemn
sugrumte de sfori galbene și vechi
cu fire albe de bătrân ieșite prin ochi,
două sfori groase
care ne susțineau plămânii,
care ne lăsau și ridicau nebune
răsuflarea și visul.
Eram două păpuși de lemn,
lemn ars și vechi,
cu găuri mici sau mari,
după momentul zilei.
Eram două păpuși de lemn
care dansau un vals individual
pe scena neagră a orbilor călători
ținându-se de mână.
Pe scena goală a unui teatru pustiu,
două capete de lemn,
patru găuri negre și surde
privindu-se în pustiu.