în privința literaturii, pentru o vreme
a fost Hemingway, apoi am observat
că se cam repetă, că nu mai scrie
cu adevărat.

în ce privește sexul, am început
destul de târziu, și fiind așa stătut,
am început în forță, învățând cât mai mult
de la o femeie și aplicând ce-am învățat la
următoarea, mereu trezindu-mă-n alt pat
(dar și în paturile cunoscute deja)
și primul lucru pe care-l făceam dimineața
era să mă uit pe fereastră, să văd dacă mai
am mașina –pentru că mai încolo trebuia să
merg la altă femeie și probabil la o alta spre
seară.

prânzuri, cine, plimbări prin parc, plimbări pe
malul mării, uneori întâlniri neașteptate cu vreun
frate, un fiu, un fost soț și, o singură dată,
cu soțul pe bune.
nu știu pe nimeni care să fi avut atâtea femei și
care, în același timp, să bea atât de mult.
eram total calic și stupid.
din când în când mă întorceam în cămăruța
mea jegoasă și găseam sub ușă bilețele
turbate de la femei anxioase.
nu le răspundeam niciodată și asta le înfuria
și mai tare, îmi futeau mașina, îmi spărgeau
geamurile, năvăleau pe ușă, femele-uragan
venite din iad.
și telefonul suna într-una și era un întreg carnagiu,
înjurături, țipete, receptoare trântite-n nas, liniște,
pe urmă, după câteva secunde, țârrr! declarații de
dragoste, amenințări cu moartea, și, dacă-l scoteam
din priză, imediat auzeam în fața casei frâne
scrâșnind, portiere trântite și un pietroi
îmi făcea țăndări geamurile.
de trei ori au încercat să mă omoare, deși
eram bătrân și urât, un prăpădit care, de multe ori,
n-avea nici măcar hârtie igienică. dar, cumva,
cu toată demența, am reușit să devin propriul
meu erou.

mergeam în barurile negrilor
în barurile motocicliștilor
mă-mbătam în barurile mexicanilor
aș fi intrat oriunde
scuipam în ochii lui Dumnezeu
și chiar în cei ai Diavolului
și întotdeauna mă trezeam lângă
altcineva
și soarele strălucea
numai pentru mine.

în mașina mea hârbuită
porneam spre Caliente sau
plecam în Mexic
cu o femeie
panicată
alături
„Doamne, conduci ca un maniac!”
îmi futeam toși banii la curse
extaziat
de parcă totul era de partea mea.

și totul s-a terminat într-o zi
într-o cămăruță din L.A.
eram cu o fată frumoasă
cu părul lung, atât de tânâră,
cu un trup atât de delicios,
aproape că nu-mi venea să cred.
toată treaba fusese aranjată la colțul
străzii, cineva îmi făcuse lipeala cu
copila aia incredibilă, dar uite că-n cameră
mai era și-o mexicană uriașă, mai urâtă
chiar și decât mine și am privit-o în ochi și
i-am spus „tu , dispari”.

„ba nu”, mi-a răspuns, „eu rămâne, eu vede tu nu
faci rău la ea”

Hristoase, chiar era urâtă.
florile jegoase de pe tapet
îmi înfloreau drept în ochi.
așa că am hotărât: căcatul să
fie căcat.
am privit-o din nou pe mexicană:
„n-o vreau pe ea”, m-am auzit spunând,
„pe tine te vreau”.

„ha?”

„pe tine o să te fut!”

m-am aruncat înspre ea –
în tot timpul ăsta
copila nici nu mișcase, nu spunea
nimic, n-o interesa nimic.

mexicana era mai puternică decât
mine, m-a respins, am început să ne
caftim, am încercat s-o apuc de-un sân,
am încercat s-o sărut,
grasa era plină de fasole prăjită și
de forța aia, de pe vremuri,
m-a apucat și m-a aruncat în perete,
a început să-și agite brațul cu cârlig
de fier pe care nu-l observasem
până atunci, m-am ferit, am alergat la
ușă și ușa era închisă,
grasa m-a atacat iarăși cu cârligul,
nici nu vă-nchipuiși cum strălucea, ucigaș,
în lumina aia ieftină din camera aia ieftină,
fără inimă.
am reușit să deschid ușa, am luat-o la fugă
pe scări, și ea după mine. am alergat în stradă
și ea după mine și, norocul meu, spre deosebire
de alte nopți, de data asta mi-am amintit
exact unde-mi parcasem mașina.

albatrosul e-o făcătură
universul e un bocanc
nu există eroi
există doar un șoarece
clipind
într-un colț
există doar un colț
cu un șoarece care clipește
două broaște râioase îmbrățișează
tot ce-a mai rămas
din soare
și-ntre timp maimuța
se chinuie să schițeze un
zâmbet obosit.