nu doar mie îmi este străină singurătatea ce respiră prin odăile toamnei
frumusețea ei îndepărtată aura trupului ce a fost cândva al unui copil
în așternuturile dimineții în straiele moi ale amiezii sau în foșnetul înserării
în toate acestea vie rămâne doar noaptea scrisă cu fragilitatea căderii în gol
cu arămiul fructelor coapte mult prea devreme

nu doar mie îmi este aproape singurătatea celor care nu mai au loc în pământ și urcă în ceruri
stând la capătul zilei desfăcută descheiată neîncepută atât de blândă ispita cuminte fumându-și țigara
toate lumile așternute covor la picioare toate luminile aprinse candelabrele sclipind princiar
o masă lungă la care stăm toți în tăcere doar nimicul aici ridicându-se în spirale concentrice de fum

datori vânduți albei întinderi de hârtie negre cerneluri transparențe și halucinante galopuri
ar fi bine să uiți de toate acestea lacrimi de ocazie se mai găsesc prin bazaruri
o tâmplă mai nouă umeri mai tineri un trup mai puternic nu

o masă lungă și albă la care ne-am așezat fără nicio vină
când ne-am ridicat eram deja goi pustiiți și nu mai înțelegeam nimic din cuvintele noastre
am coborât deodată privirea în pământ și am plecat mai departe
nu ne-am mai întors niciodată acolo trăiam deja într-o altă poveste



ascultă poezia în lectura autoarei