dacă amintirile-cortină despletesc vâsla timpului
trasăm cerc
palmele acoperind ochii

***
tu îmi vorbeai, iar eu
plictisită,
ți-am desfăcut pielea sub care stai de-atâta timp
când greul universului
miroase a luciu de apă.

tu - fără piele
vedeam doar fracții de personaje misterioase
nu erai nici alb,
nu erai nici lumină,
nu erai vâslă,
erai doar tu.

când este cutremur
ochii cu palme de căpcăuni
se împreuneazâ deasupra noastră

(aleg iarba, calul de mare, libertatea dansului,
aleg să te întreb.)

mâine întoarcem orizontul în cerc
pentru a ne înțelege.

tu- știi să ții minte.
eu-știu să uit.

căpcăunii trag aer în piept
ca și cum...
până când...


***
a inventa nu este treabă ușoară
și știu, știu că dincolo de orizont nu voi afla
nici culori
nici grinzi
nici degete
nici rugi
și nici măcar căpcăuni

***
și să te văd atunci, pe tine
încălzind amintirile mele...