Aș vrea să revăd drumul cu lespezi de gheață
ce trece domol
printre brazii-adormiți sub blânda și alba povară,
peste râul sclipind între abur și ceață,
peste unici nămeți, fie iarnă sau vară.

Aș vrea să revăd scara cioplită în piatră
să mângâi cu pasul
treptele lucii ce fără de țintă urcă spre nori,
să-ajung până unde fața zăpezii e mată
și vântul ți-aduce-n tot trupul fiori.

Dar lumea aceasta rămasă din veacuri
E-atât de departe încât nu mai știu
S-ajung iar la ea cum făceam altădată;
Și drumul și scara nu par să mai poată
S-alunge din mine al iernii pustiu.