Azi nici strigătul disperat al unei mame
nu poate inima să mi-o dezlege
Sunetul suav al foșnetului de frunze
gâdila alte urechi umile
Azi tot încerc să caut noi sensuri
pe care altul le crede puerile
Mirosul pământului mi-e întipărit în minte
înca cuprins de-a morții lege

Unii mai simt sfarșitul ca pe o dulce alinare
rememorând un păcat desfătat
Nu sunt întrebări fară răspuns decat răspunsuri cu dileme
care să crezi în ele te-au învațat
Iubirea un soi de ipohondrie afectivă nesfarșită
te minte ca al ei univers e singurul deliciu
Ce-i pasă lumii de vagii diavoli sau îngeri
când ziua de mâine e afundată în supliciu?