TOAMNÃ


E toamnă iar...
Și frunzele copacilor, căzute
Ca gândurile noastre frânte,
Se zbat și mor.

Cu țipăt scurt,
Trecând pe cer, lungi șiruri de cocoare
Zburau ca spiritul când moare
Om pe pământ.

Asta e tot.
Și totuși, primăvara care vine
Renaște frunze și albine
Și doar atât...

Va fi rămas
Din astă toamnă moart-o amintire
Și-n templele de suflet pline,
Cer luminos.