voi mergeți la mănăstire la curve sau pur și simplu acasă eu
merg la groapa de gunoi

printre

oameni cu apăcături de câine și câini cu apucături de om
mă gândesc la scriitori și vomit
nu-i nimic îmi spun merită și bocancii aceștia
vulturul stării de silă

rareori cineva se așază înlăuntru
pe singurul umăr al inimii: - singur?
nu întorc privirea

e același dintotdeauna
doar ceilalți îi văd trupul schimbat și îl judecă
după cele neplăcute trupului

când greșești anotimpul pari oricui nefiresc
arăți ca unul ce-a dormit în subsoluri
acolo unde liniștea pășește printre conducte
cu agilitatea pisicilor și a șobolanilor

instinctul îl recunoști după ochi
are irisul scris cu pete de foame
vă spune asta unul care-a fost alungat dintre stânci
de ciobani cu bulzi de piatră

? de ce ai mai venit vreau totuși să aflu
de ce intri în mine ca un cuțit într-o pâine ce nu se împarte
și te oprești în coloană
și nu te oprești
până când nu dai fricii-ntrupare
și firimiturile credinței furnicilor

apoi îmi pășești lângă urme
câine ce nu te-am chemat și de aceea ai crezut că sunt altfel
ți-aș fi spus adevărul
ți-aș fi dat să-mi porți hainele dar copiii râdeau
când gol plimbam prin aer brațe clămpănitoare

și nu mai știam cine e beat de sine și cine
dintre noi doi e stafia

și nici de ce asfințitul mi-e roșu la gât ca o lesă de câine