dacă în orașul meu ar exista cale ferată
aș merge pe șine până la tine
numai așa aș ajunge mai repede
să am grijă de spatele tău gol
am să-ți citesc numele de pe mormânt
ca și cum ar fi al meu
profeții merg în urma mea ștergând rănile
până la tine se vor îmbăta de multe ori
mărul lui Cézanne nu e chiar roșu, are și întuneric
obosesc, da, obosesc, ies din somn, trenul pleacă încet
mă hrănesc cu resturile menajere pe care le arunci din inimă
nici nu știi cât de bine-mi fac
drumul ăsta e un veșmânt murdar pe care-l îmbrac zi de zi
mă ascund în el ca într-o dimineață mistuitoare fără tine