pomi răsărindu-și frunzele
cum gene din pleoape zbârcite
crengi legănându-și pânzele
spre țărmuri de-acum asfințite

triste cuiburi scutură cuvinte
în poala unui cer prea gri
visele-și întind cuminte
mâinile dinspre copii

dulce e moartea-ntre leșuri de mere
în acre gutui toamna-și cioplește pașii
sub lespede , spice îngroapă cosașii
sămânța plângând așteapt-o-nviere