Prin ceața risipită, privirea-mi rătăcește
Să caute doar liniște, dar nu o prea găsește,
Zăpada de pe creste se oglindește-n lac,
Apare pe la tâmple, înțeapă ca un ac,

Și anii trec, aleargă în grabă mare,
Ce azi nu te dărâmă, te face mâine tare,
Și piatra se topește, darămite un gând
Că ești un muritor, în treacăt pe pământ

Ce vrea să schimbe ordinea, ce astăzi e firească,
De rele și de moarte, el vrea să se ferească.
Și oricât își dorește, soarta-i pecetluita,
Măcar s-ai lângă tine persoana cea iubită

Ce te susține atuncea, când ție îți e rău,
Și stă iar lângă tine, te scapă chiar de greu,
Și DUMNEZEU e aproape, ne vede pe noi toți,
Și scoate la iveală,arată tot ce poți,

Zăpada ce apare pe creștet și pe tâmple,
Decoloreaza ochiul, mâna tremură iar,
Bune sau rele, de vrei tot să se întâmple,
Nu mai ești ca odată, un falnic brav stejar,

Vrei să spargi bariere, să ajungi în eter,
Doar cu gânduri curate, altfel ești efemer,
Iar mintea ce nu uită, socoate-n permanență,
Doar corpul se odihnnește plutind iar în latența,

Spiritul se ridică, în jos de vei privi,
Întins pe un fotoliu, corpul ți-l vei zări,
Nirvana e aproape,nimic nu mai contează,
Materia dispare, viețile tot urmează,

Și azi poate ești vultur, mâine un biet cățel,
Ce își dorește aievea s-arate că e el,
Și toate se combină și se separă iar,
Gândurile iar dau roată, de abur ele par,

Ce vin în grabă mare, iar mai apoi dispar,
Lăsând în urmă gândul, că toate reapar,
Mai mici, sau poate, c-așa percepem noi,
Pe toate le duci bine, de le imparți la doi.

Made by

Viorel Coman(12.10.2008 h: 0.57)