Alb – Negru

Ah ! Am citit din primele-mi poeme,
Eram copil, aveam doar sapte ani,
Si-acum, dupa atat amar de vreme
In loc sa scriu, ma plimb pe sub castani…

Trecut-a multa vreme si-au fost furtuni si soare
Chiar fire albe-n par acuma am…
Si-acum eu ma gandesccu disperare
ca-mbatranesc…Atunci nu-mbatraneam.

Au fost iubiri si lacrimi si durere
Din rau si bine eu m-am ospatat
Acuma am renume si avere,
Atunci aveam un suflet nepatat.

Ma agatam de orice era floare,
De orice zana, de orice rasarit,
Acum m-agat cu mare disperare
De ce mi-a mai ramas nepangarit.

Dar oare ce-a ramas ?! Simt cum se frange !
Nici eu nu stiu ce ! Ma tin bine !
Ah, e Speranta care tot se plange
Ca sunt prea grea si nu ma poate tine…