Rătăcită
în noapte adâncă,
stingheră stau
pe-o răzlețită stâncă,
privesc în jur
pentru a-mi zări
cărarea,
ce-o să-mi aline
în viață alergarea.

Răsfrântă stând
peste uitarea rece,
mi-e frântă
aripa visării,
doar picuri surde,
trecute amintiri,
mă port spre tine
în retrăiri de gânduri.

Capul-l ridic,
las ploaia rece
să șteargă
din prezent,
orice gând
care-n trecut
n-a fost potent.

Prin noaptea rătăcită,
azvârlită
prin colț
de viață aspră,
acum,
lin curge lumină,
în picuri
de speranță.

Trecutu-n ceară
las să se topească
cu tot,
ce n-a fost floare
ci, doar iască,
pășesc nainte
spre zarea mea albastră,
înflorind iubirii
spre lume fereastră.