"Cum e să stai închis în patru ziduri reci?" -
M-au întrebat - și ce puteam să le răspund?
Că-i trist și sumbru ca un loc de veci,
C-aș vrea să-l părăsesc căt de curănd?
Nu ast-ar vrea s-audă de la mine,
Eu, cel ce-am greșit și nu am fost iertat!
Ei vor sa sufăr și, în fine,
Am să sfârșesc precum un simplu condamnat...
Mă vor lăsa să mă târăsc întâi în ceață,
Să cad in abis și nămol,
Vor vrea să le cerșesc un pic de viață,
dar ca un om ce-a suferit prea mult,
Voi vrea să mor.
N-am să mai plâng că nu am soare,
N-am să mai strig în noapte după ajutor,
Îi voi lăsa să-mi pună sare
Pe rănile care de-atâta timp mă dor!
Poate sunt laș când spun că m-au învins,
Dar nu sunt decât un prizonier legat
Și fără libertate eu sunt stins
ca focul peste care apă s-a vărsat.
E atât de târziu și-am obosit...
Sunt undeva la capăt de drum,
De aceea am reușit sau îndrăznit
Întreaga mea poveste să v-o spun.
Adio! acum mă-ndeamnă ei să vă transmit
Și îmi provoac-o mică bucurie,
Căci voi putea să strig, fără să mint:
Bine-ai venit, tu, mare VEȘNICIE!