Alaiul gândurilor mele
Se zbate-n craniu; și, rebele,
În tâmpla dreaptă mi-au bătut,
Izbind năvalnic, ca-ntr-un scut.

Le țin în minte, înrobite,
Închise ca-ntr-o colivie,
Încătușate și strivite
Cu frenezie-n agonie...

Răzlețe gânduri aiurite
Cad în cascade-adânci de doliu,
Halucinant strângând în cripte
Apusul straniului orgoliu.

Armata gândurilor negre
Vrea să-mi aducă și să schimb
Cu diamantele funebre,
Al gândurilor bune nimb.

Freamătă-n creieri, ca-ntr-o turlă
Vreun clopot ce-a uitat să tacă.
Precum în haite, lupi ce urlă,
Mă hăituiesc și mă atacă.

Mă violează gânduri sumbre
Ce sapă-n brazde-adânce salbe,
Poteci pavate-n negre umbre
Pe fruntea-mi cu șuvițe albe.

Dar gândurile mele toate,
Persecutate, răstignite,
Am să le pun în libertate,
Am să le las dezlănțuite!

Acum le văd! Vai, cât de multe
Idei și gânduri am păstrat!
Ce vorbăreață-am fost! Ce mută,
Sunt azi, când le-am eliberat!