Am făcut cu taică-tu casă, Ionuț.
Era cea mai frumoasă casă din sat
și ne invidia lume multă.
În livada noastră erau câteva mii
de culori și curtea cât o câmpie
de încăpeau copiii vecinilor.
În casă la noi era bine de tot și cald,
Ionuț. Când te-am adus pe lume
în fiecare colț am pus cu
taică-tu icoană, să crești cu frică
de Dumnezeu, băiatul mamei.

Îmi spunea lumea că ești cam surd,
Ionuț… Mă supăram și cum
să nu mă supăr dacă simțeam că
auzi strigătul meu și corul bisericii
din celălalt capăt de sat, îngere drag.
Îmi spunea lumea că ești cam orb,
Ionuț. De unde să știe lumea,
când numai eu știu cum te uitai tu
la taică-tu parcă îți creștea soarele-n
ochi. S-a mai văzut soare beteag?!

Apoi ai crescut, te-ai făcut un munte
de om, Ionuț. Þii minte cum cântai
la scripca lui taică-tu de cădea gutuiul
galben din pom?! Stăteam pe prispă
să-l prind și să-l mușc ca o muiere
fericită ce sunt că mi-o dat cerul așa
băiat. Ai plecat pe picioarele tale
să faci bani mulți la nevastă, Ionuț.
Ai venit rece și alb ca stejarul din fața
casei. Atunci am dat foc la cruce, la
prima icoană, la toate am dat și au ars.

Casa e mare, eu nu te las, nu las pe
nimeni să te învelească cu lut.
O să aducă taică-tu de la moskova
balsam din acela în care îl țin
pe lenin întreg că nu ești tu mai rău
decât lenin, băiatul mamei băiat.
Au trecut câteva zile de când
am tăiat cu taică-tu gutuiul, Ionuț.
Lumea zice că eu sunt nebună, lumea
zice că taică-tu e bețiv,
stau eu linie dreaptă și taică-tu,
de-a curmezișul, linie dreaptă, Ionuț.







(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)