Eu, cu gandul la ea, uitasem sa mai respir.

I-am numarat pasii in gand a doua oara,
Venise tarziu in noaptea aceea.
Am iesit in intampinarea ei, dar nu am regasit decat
Ecoul unui alt timp ce imi ramasese intiparit pe timpan.

Desfacut in doua, in trei, in cinci,
Timpul nu se divide decat prin el insusi.
Daca s-ar fi impartit si altfel,
Poate as fi reusit sa ma desprind de trecut.
Pana la unu nu voi putea ajunge oricum.

Am asteptat tactul urmatorului pas si am inchis ochii.
Toate visele ei, incurcate cu visele mele cazute pe o parte.
Nu cunoscusem atunci sensul lucrurilor care aveau sa devina, mai apoi,
Partea aceea care sfasie totul (si doar atat).

In rest, numaram in continuare, in gand,
Secundele trecute peste departarea ei, peste pasii ei,
Peste matematica unui timp ce imi devenea tot mai inaccesibil.
Nu poti sa inveti uitarea.
(e lucrul care mi s-a revelat atunci, dar prea tarziu)

Evanghelia dupa Iuda,
Poate ca intelesesem totul gresit despre tradare.
Si totusi, sinuciderea este in continuare un pacat,
Dar nu, nu e vina mea.
Eu doar uitasem, cu gandul la ea, sa respir...