nu întunericul din intersecție te face să confunzi
drumurile sau fragmentele din celălalt
când întoarce capul se dă ușor la o parte
și îți amestecă umbra
într-un grafitti obositor fosforescent

atunci începi să vezi detaliile cele mai simple
un fel de absențe mici
prin care ți se arată că există o intrare
chiar dacă ușa este zidită

- și intri fiindcă îți spui există dragoste
există un sens -

camera se împarte în spații tot mai vagi
unde numai amintirile au corp
se sprijină de bibliotecă se așază în prag
pe marginea patului
te privesc până când te întrebi
dacă nu rămâi și tu
o formă abia vizibilă din mintea altcuiva
sau dintr-un alt suflet

- te acoperă o iarnă încă una
dar nu vine de tot
nu se deschide pentru a rămâne -

împărțirea este și ea uneori ca liniile clare
tot mai clare ale trecerilor
dar în loc de viață avem astăzi doar iluzii
câteva rămășițe aruncate pe un culoar
prin părțile neluminate ale orașului

sau în ochii noștri închiși