Rostogolită privesc fereastra
Prea deschisă pentru suflet.
Visez să-mi fărâm gândul
Și să zbor spre infinit.
Văd clar cum se lungește timpul.

Acum e deschis labirintul din suflet.
Gândul la o iubire năucă
Zboară fără pașaport aiurea.
Fericirea se pare că este pe ducă,
Iar simțul meu renunță de a fi atlet.

Dându-se peste cap clipa poznașă
Cum este nisipul situat în adânc.
Rămășițele viselor destupate din minte
Sunt aruncate la un coÈ™ de gunoi,
Spre eșafodul dragostei prea patimașă.

Ele nu fac decât să răscolească
Sâmburele unei iluzii de iubire.
Încercând prin semne să oprească
Cu o încercare prea disperată,
Să uiți de tot,să-ți vii în fire.