în palmele mele o inimă ce mă urmează
fidel
ca o umbră
sau ca un labrador
uneori nu ține pasul cu mine și-atunci o aștept
sprijinit de vitrinele unui oraș fără puls
uneori mă conduce la gară
în timp ce urc în compartiment
o văd cum intră în spring time
își comandă un ceai apoi se aude mai slab
tot mai slab

pierdut undeva între locuri și numere
puțin incomod fotoliul de care mă lipesc de parcă ar fi
un prieten demult așteptat
îmi spun că trenul acesta nu are roți
are o mie de inimi care duc o mie de oameni spre oameni
pe care doar dumnezeu nu-i mai uită

*

dimineața începe la fel de fidel
cu tremurul mîinilor ca un fel de balet pe o scenă din londra
încerc să-l ascund de prietenii mei să evit întrebări
cît ai băut ai lipsă de calciu
îmi croiesc drum prin ceață ca un cosaș nădușit
îmi ascut simțurile de orice bloc

apoi totul se-ntîmplă brutal
descarcerarea poliția rutieră
un portofel pe șosea
o cabină de tir făcută zob
alerg prin iarba udă mă uit la mîinile mele verzi
mîinile mele sînt un fel de iarbă
crescute într-un pămînt mai fertil

trag aer în piept ca și cum aș da drumul unui baraj
mîine e ziua mea de uitare

*

în palmele mele un nume ce mă urmează fidel
ca o mireasă
ori ca un anestezist priceput
uneori nu ține pasul cu mine
uneori mă conduce la gară
în timp ce urc în compartiment
îl văd cum plînge că nu-l iau cu mine

și-n trenul c-o mie de inimi sînt doar o proiecție
a unuia care-a făcut dragoste două zile la rînd
momente ca niște fulgere orbitoare ca niște electroșocuri
îmi zguduie trupul
nu pot să mă agăț de nici un gînd zîmbesc sînt
un mărunt biolog care aleargă după insecte

*

aproape seară
aproape gol
se destind fibrele zilei în care am fost captiv
se rupe pînza în care-am căzut și cineva mi-a injectat cheratină
aproape seară
aproape frig
aproape de liniște

respir și aburul respirației ia chipul tău
ai venit să mă conduci acasă
o frică mă urmează fidel
elegant pierzător de obsesii