Fereastra daimonilor
e și azi deschisă,
ușa lumii, zidită.
Aseară a murit din nou
o pasăre lungă,
o liniște oarbă
izbită de tâmple.

Vor trece cu torțe de smoală
în cadență
prin vene,
săgeți înfipte perfect drept
în memorie,
perfect drept în spinare.

Umbre hidoase cu spini
hoituri de remușcări
căutând
hiene venite la masă
cu rânjet de sânge.

Astăzi erau de lumină neagră,
cornee de piatră privind
pe dinăuntru,
martorii vederii
zgâriind carnea ochilor.

Spun că ar fi ultimul reazem
al soarelui de amiază,
ultima suliță
în brațele ei calde;
oprește inima-n chingi,
plămânul în cleștele nunții
cu moartea.

Degetele doar,
mai descriu în aer panglici de vânt
să mă stingă.