de
câteva ori pe
zi urc everestul
cu alpenstock-ul înfipt
până în miezul pământului/ mă
cațăr pe gheață/ pielea ta e alunecoasă
întind o tabără între coastele tale, aici
este mai adăpost/ îți trimit o ilustrată/ cu
mâinile degerate abia scriu: coordonatele mele
pot fi verificate pe google/ expediția asta în
tine mă îmbătrânește/șerpașii au murit demult
tuburile de oxigen s-au terminat/ până la inima
ta mai am de escaladat/ călăuzele nu mă mai recunosc
pe traseul alpin cadavrele sunt vizibile/ la știri
se anunță: cine reușește să treacă granița în nesfârșitul
tău vis va lua premiul Nobel/ încă rezist/ mai am fiole cu
hrană, scări și frânghii/ trec de zona morții marcată subtil
de fantoma unei femei/ care părea să zică/ ascensiunea în el nu
depinde de oxigen și nici de ghizi/ semiconștientă ajung în alt
secol/ cartografiez drumurile nepietruite/ doar aici se ascund adevăruri/ să mă arunc de pe culme sau să cobor treptat?/ e mai simplu să
cad în gol/ de pe creastă direct în inima ta/ plonjez în ea ca în
cea mai mare adâncime de pe glob/ viscerele tale/ groapa
marianelor/ am învățat să-mi respect obiceiul/ precum băștinașii/ să fur din tine/ ca de pe o corabie portugheză/ tot ce e mai de preț