imi scot inima din piept,
o gatesc pe carbuni
si o dau unui trecator...
il avertizez ca e rigida,
ca a batut prea intens...
o arunca,ma priveste,ma compatimeste,
pleaca uitandu-se inapoi
clatinand capul,
zicandu-si ceva.
acelasi lucru se intampla
de cand
nu ai mai vrut sa stai.
ti-am ascuns pantofii,
am plans,
am cazut pe pat,
ai plecat,
m-ai parasit
de tot.
as fi vrut sa te parasesc eu,
sa nu imi petrec acum
timpul,
toate noptile
gandindu-ma la ce am facut gresit.
de ce ai fost tu regizorul
episoadelor nefaste
ale zilelor mele?
tu le-ai blestemat,
tu le-ai facut asa,
cand ai plecat....
stiu,asa cum stiu ca nu te voi mai recunoaste,
voi inchide ochii daca ai sa treci prin fata mea,
voi tine ochii stransi,
imi voi stapani plansul,
nu te voi injura pentru mahnirea mea.