ma bantuiau sinistru dar bland si placut
ochii lui ce schimbau marea in abanos si primavara
in scoarta de lemn dulce...
suspina adanc amoru-mi de copil
pe rug de ani striviti si plangea amar sufletu-mi
privind la marea de deasupra,
si jeleam tot ce eram si ma cuprindea un dor
si-as fi vrut sa intorc secunda
ce-a gazduit cuvantul meu,
dar iarasi eram singura si el ma lasase
sa putrezesc langa copacul nostru...