Din hora frunzelor, pe-alei
Ridică vântul pulberi fine.
Din suflet izvorăsc suspine;
Din soare nu mai sar scântei.

În gogoșari sunt vâlvătăi,
Cresc munți de varză și cartofi;
Sandalele devin pantofi,
Pătrunde frigul în odăi.

Își caută să-și afle loc
În care-o sta ascuns la iarnă,
Privind ironic către foc,
Va șuiera în loc să doarmă.

Gutuile râd din ferestre
Spre ruginiul din grădini,
Perete alb, păsări măiestre,
Umbre născute din lumini...

Mii de culori se împletesc
Din șanțuri până hăt, departe.
Gâze prin tufe robotesc
Cătând culcușuri pentru noapte.

Se odihnesc pentru o clipă
Și-o iau din nou din loc la fel,
Spre alte spații bat aripă,
Bondarii bâzâie-n pastel.

Și păsări cântă fără tihnă
Și se aruncă din înalt.
Sunt largi covoare pe asfalt
De frunze căutând odihnă.

Te-ai îngropa adânc sub ele
Printre castane, nuci și ghindă,
Privind spre cerul fără stele.
Prin iederi foc o să se-aprindă.

Privești tăcut spre recea ploaie,
Ce-ngheață picurând natura.
Cu pere moi îți umpli gura
Visând în jilțul din odaie.