De dincolo de « zidul de albastru »
printre pulberea de stele
ca două tandre lumini
înaripați într-un zbor
coborau doi cocori.

Veneau din a Cerului Poartă
prin perdeaua vremii întunecată
traversând sălașul norilor
jos, unde « Nectarul Înțelepciunii »
se revarsă în cupe
și unde natura
în faptul dimineții
împrăștie balsam locuitorilor
în sublima taină a vieții.

Din dorul de a cunoaște
lumea plină de mister
căzu în extaz, firește
și inundați de beția unei clipe
strânse a lor aripe.
Aici, legați sufletește
de atâta încântare
crezu o sfântă iubire
fără osebire.

Sentimentul dăruirii
fiorul iubirii
cât și aburul dulce al pâinii
împrăștiat de mireasmă
cu bun miros
chibzui că e bine
să renunțe la al lor Univers.

Ascunși sub această mască, falsă
a progresului modern
adăpost zidind
și îngenuchind pământului
credincios legământului
crezu răstimpul sfânt

Dar, într-un revărsat de zori
privind cu tristețe în zare
văzu cum spre ei, vine
un vânător grăbit
și un lătrat de câine.

Istoviți de durere
înțelegând fără grai
ispitele rele
își luă iar zborul
mai sus de albul norilor de mai.
printre pulberea de stele.
urcând din adâncuri
din nou peste piscuri
pe Calea Lactee.
dincolo de zidul de albastru
de pe întinsul cer
înlănțuit într-un mare mister.

În povestea lor
să reflectăm adânc
că-i tot atâta neputință
în biata noastră ființă
când, în haos , mâine
” Luminile” se vor stinge.
De teama de întuneric
în minute rătăcite
să fim alungați
prin perdeaua vremii întunecată
zburând nepregătiți
spre a "Cerului Poartă"