Într-un capăt colț de lume tu te-ai venit să-mi fi pedeapsă,
să te uiți cu ochii verzii la lipsa mea de scop în viață.
N-ai căutat să mă găsești cu zâmbetul demult furat
și nici o clipă n-ai durut de tot ce n-ai avut de dat.
Atunci n-a fost. Acum mă-ntreb când nici răspunsul n-are sens
cum împreună cu-al meu simț ne-am amețit așa intens.
Să vrei am vrut, să știu nu pot ce stă pitit într-o privire
care timidă îndrăzneață încet încet m-a scos din fire.

Eu ce cred, în ce mă-ncred umilit în umilire
de al tău imbold lucid care m-a denaturat pe mine.
Tu ce cauți, eu ce caut azi când visul s-a retras
și-amândoi trăim în ceața și în mâlul ce-a rămas.
Amândoi doar mi se pare sau așa mi s-a părut
dar din doi rămas-a unu, unul eu cu visul rupt.

Ochii tăi se absentează din absența ce mă spală
ca o apă rece, goală de tot dorul ros de boală.
Indiferent la tot să fiu, indiferent la indiferență
purificat de golul gol din adevăr, coincidență.
Nu mai înfrunt nimic de când mă obosesc neobosit
să deslușesc pe undeva o urmă-a timpului răpit.
Iar înapoi nu-l mai primesc și nici nu vreau să retrăiesc
ce doar o dată de greșit am reușit să tot greșesc.