ziua aceasta a fost o rodie
fiecare oră un sâmbure
te privesc și-mi spun
aș vrea să-ți ardă obrajii într-un carusel de copii
din acest burg părăsit
în care nu a mai intrat nimeni de un veac și ceva
doar porțile să toarcă un fir demult încâlcit printre ierburi
pe stradă copacii se împletesc în mansardă
cu un pian veștejit
avem semnele noastre
când te strâng de mână
înseamnă că nu știm în ce poveste am nimerit
orașul adormit
castelele în paragină
frigul
pianul amorțit ca o rândunică din gaura de șoarece

orele cădeau sfâșiind ziua aceasta
lungă cât o draperie din sala umbrelor
se agățau de trupurile noastre
ar trebui să scot din burta peștelui cercul
murmuram privindu-te precum iona
să ți-l pun pe cap spunând în fața tuturor
ce bine îți stă!
doar chipul mamei palid ca o icoană
mustra blând aureolele noastre de fontă coclită