privesc de la geam cum lacrimile tale sângerii alunecă
peste cer
gust din vinul tău ca un nesătul să mă las purtat de amintiri
ce le croiesc ca pe o manta să mă apere iarna
mi-ai lăsat aproape corbii – bâtrânii tovarăși ai firii
au grijă de mine în nopțile în care cad pradă
vântului turbat
te urmăresc cum pleci
cum te rupi în miile de bucăți încețoșate ce nu se vor întoarce
decât mai târziu după mine
anul acesta firele albe apar în plicuri arse de vreme
semn că vei aduce din nou alte vești
la fel de cărunte
străzile plâng și se-ascund de culorile moarte
ce au venit peste lume
parcul în care te zăream în toată splendoarea ta
a orbit peste ziuă
umbrele mă trag de picioare spre noapte

***

ochiul meu țipă durerea
lacrimile curg
albastre

acum e liniște peste tot...