sărutând pământul i-ai iubit pe toți dimpreună
mi s-au rănit degetele ce-mi poartă pe obraz
bucuriile și treistețile
ca într-un monolog mă cufund în tăcere
chiar de îmi vei ucide cuvintele
rămân închipuirile

vorbesc cu mine să mă conving
că exiști cu adevărat în strigătul înghițit de noapte
zăpăceala din primul moment
ne-a prins inima în palme
ca într-o rugăciune

între cutele adânci de pe frunte
adunăm tremurul mâinilor
cu fiecare cuvânt adâncim izvorul

rostește-mă

repet cuvinte fără noimă
m-ai golit de voință săpându-mi printre cuvinte
umbra părăsită prea des în rostire

îmi fac mormânt în inima ta
să-mi găsești privirea căutându-ne

cuprinzi pământul să mă simți
aproape
pe drumurile frânte ale nopții

s-au mistuit cuvintele în halucinații
poate că există clipa când chipul ți se răsfrânge pe alb
prin sufletul ud cuvintele roșesc de inima ce arde

să scrim pe lespedea unui vers
fărâme de iubire
primenindu-ne trupul
întru simțire

deznodământ