rupe nopților din grădina morților numai alergătura toată ce a învârtit la roată depărtarea
vine alt poștaș e surd lasă porții sprijinind numele din care strig nu aude nimeni A nu aude nimeni A
apoi strâng gutuile și spăl lumii mâinile lumea vine iar la poartă nu e nimeni din zăpadă iese frigul musafir inimă din trandafir
iar a bate vântul poarta legănând inimii soarta iar a ninge lacrima pân se stinge cratima pân se rupe brațul tot stea căzând cuvânt-cuvânt iacă Domnul stă iar mut
- Doamne tu mai mergi pe-acasă pe la tine cine pune masă cine singur cheilor rupe gura mieilor în pahare toate pline cine se mai roagă dintre cuie cuielor dinspre suie suielor dinspre cum dedinspre mâine Doamne rupe iar din pâine și ne iartă sorilor cum de apă morilor

iubito
visul meu este să fac dragoste cu tine la Belgrad


apoi frontierele se pierd drumul paserii din piept iar aprinde focul strâmt și aruncă spre pământ lumea care vine parcă dincolo de lemn de arcă dincolo de fier de fier
nu e cer
ci altul omul
ce a înrudit cu omul
anotimp

iubito visul meu este să fac dragoste cu tine la Belgrad