Ecoul pașilor șoptiți,
Gălbuie lumina luptând cu întunericul,
Abia ținându-se de marginile ceștii, ceaiul,
Și inima,
Bătrână pianină cu oameni adormiți pe clape.

Ceară picurând pe treptele albe,
Priviri sub praful niciodată proaspăt,
Lătratul câinilor de peste râu,
Seara,
Fără putința măsurării în vreun ceas.

Somnul metalului în clanță,
“- E locuința dumneavoastră?!
- Da, și este.”
Niciodată tristă umbra hornului,
Oglinda,
Zâmbetul devenitului om.