agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2547 .



ca o stație spațială
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2008-12-10  | [This text should be read in romana]    | 



înțelege naibii odată că demult nu mai e vorba de tine de fiecare dată cînd te simți inutilă.
că sîntem suma celor care se gîndesc la noi că sîntem suma celor care au murit pentru mineralele din oasele noastre.
dacă îngrijești un iepure șchiop și el se face bine ești important
dacă pășești cu grijă peste un melc fără să-l strivești ești important.

aș putea să-ți povestesc despre zilele în care visam că sînt un fotbalist important
că dau patru goluri pe meci. uneori mai visam că plec la muncă în spania și că într-o zi de 11 martie o să observ ceva suspect în gara din madrid și-o să previn niște explozii.
aș putea să-ți povestesc la nesfîrșit despre ce-aș fi vrut să fac cu mine despre locurile pe care-am crezut că mi se cuvin.

în schimb stau și scriu despre morți las oamenii să-mi scape printre degete ca apa pe care dimineața o las să curgă din pumni în chiuvetă. nu m-am întrebat niciodată de ce în buletinul de presă al poliției oamenii sînt trecuți cu inițiale. nu m-am întrebat pentru că s-a născut un automatism mutual ei mă lasă să scriu eu îi las fără chip.

uneori mai primesc mulțumiri de la un preot din kenya sau de la crucea roșie din lichtenstein. mi-e de-ajuns. uneori am vrut să lucrez în norvegia și să beau țuică de cartofi am scris un mail ambasadei norvegiei în care am cerut loc de muncă nu mi s-a răspuns niciodată.

aș fi vrut să fiu cu tine în momentele de depresie să-ți dau o palmă să-ți prind capul în mîini și să-ți spun poftim dacă tot te-ai hotărît să-ți reglezi contul cu viața aruncă-te-n ochii mei ochii mei sînt pont-neuf-ul celor care nu-și găsesc locul.

cîteodată îmi vine să te sugrum cînd îmi povestești de loganul albastru al tatei tatăl meu avea o motocicletă pe care-a pierdut-o la poker mai aflu vești despre el doar de la șefa secției de psihiatrie. acum și ea s-a mutat și-a luat cabană-n bușteni.

dimineața nu știu niciodată cu ce să mă-mbrac ies din casă și-ncep să tremur am impresia că toți rîd de mine capul mi-e plin de hohote încep să merg mai aplecat tot mai aplecat pînă devin un fel de pămînt mișcător.

apoi bîzîitul calculatoarelor ca niște turbine buletine de presă inițiale oamenii-mi scapă iar printre degete. mă calmează doar gîndul că sînt într-o stație spațială și că moartea e un fel de ieșire în spațiu să observăm reactoare defecte.

înțelege naibii odată că pielea noastră e mai bună decît pielea unui erou ne protejează de gloanțe de lucruri mărețe. că dacă nu am fi noi ar rămîne atîtea lucruri mărunte încît lumea ar trebui s-o ia de la capăt.




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!