rătăceam pe coline
cerul părea un capăt de icoană
iar lumea în piept un ceas uriaș
ce trebuia mereu întors

tăcerea ne atârna până la pământ
se rotea în jurul nostru ca o placă de gramofon

despărțea frigul căzut între noi

eram două trenuri albe coborâte din noapte
două păsări grele de amintiri