Dragi copii, vreau să vă spun
O pățanie ciudată,
Nu încep cu-a fost odată….
S-a-ntâmplat azi, în ajun,

Și-am gândit că-i oportun….
E-o poveste-adevărată,
Ce atestă înc-o dată
Că există Moș Crăciun :

Coborând cu-n lift, mai mare,
Fi’nd la un hotel cazat
Să n-ajungă-ntârziat
Moșu’ pe la fiecare,

A zărit, fără să vrea (?!)
Pe podea, șezând ca mută,
O hârtie…..de o sută,
Nou nouță, mirosea (!)…

Tot în lift, privind în jos,
Mai era și-un avocat,
Drept, cinstit, sărac uscat,
Îmbrăcat nicicum fălos,

Și-o muiere,-așa tăcutăăă,
Văduvă, fără păcat,
Cu un gând mereu curat,
Sfântă…pe aceeași rută,

Iar în colț, privind pe șest,
Și-un sergent, cu multe clase,
Incorupt până la oase,
Polițai foarte onest ;

Și în liniștea acută,
Coborând încetișor
Într-acel elevator,
Priveau toți patru la sută,

Până jos, în hol, se știe,
Când în lift n-a mai rămas,
Luând-o toți frumos la pas,
Nicio urmă de hârtie (!)……

Dar, minune, dragii mei !
Cine credeți c-a predat
La recepție pe dat’
Suta, din câți fură ei ?!

Moș Crăcuin ! E-adevărat !
Ceilalți trei, de v-am vorbit,
Nicicând nu s-a auzit
Să fi existat vreodat’ !

Valeriu Cercel