Odă sufletului mort

ba voi sunteți toți nebuni
ce arătați cu degetul spre mine
în asfințitul dintre lumi
în bezna mă așez pe vine.

nu mă mai drogați cu rânduri
îmi place liniștea gândurilor inerte
în care se cască atîtea guri
cu spuse mormăite incerte.

vreau doar bobul fericirii
în palmă să-mi port iubirea
apoi în răsceasul uitării
să-mi privesc din nou ruina.

mă tai acum, mă crestez
roșul nu mai are loc în vene
nu mai am nici un crez
îndepărtându-mă de tine alene.