mai întâi a fost un trezirea, am sughițat, am ascultat cu înghițituri mici, și abia apoi am îndrăznit







te iubesc atât de mult încât nu știu
ce să mai demolez
aștept

bine-ai venit, dragostea noastră
cu ce să te-ntâmpin?

nu, nu cred că am
dar poate inventezi tu
plecarea

lasă-ți sinele aici lângă
sinea mea
copiii
o să ne creadă acasă

nu stăm mult, ia-ți vioara
și notele și sânii – doar cât ne trebuie
până la prima moarte – e departe, da!
dar, Doamne, ce iute
alunecăm – vino!

n-o să facem dragoste
până nu stăpânim
sărutul simplu și mai mult ca sărutul
gustul ne cheamă să fim imperfecți
fără predare
sări!

și încă cine?

și coapsele, iubito
desigur și colțul gurii
ce întrebări…
da, văd cât s-a adunat, închiriem
o lume
cu tot cu zei, dar e timpul
să ne aruncăm mai iute
respirăm
și e acum

și?

am făcut destul
deja poezia asta ne-a răpit un salt
trebuie scrisă, știu!
nu se va întoarce nimeni
pe urmele noastre
dar de ce povestea noastră
de ce noi
aici
sărim!