veneam dintr-o noapte boreală
locuisem cu tine și pisoiul tău
lângă un păr cu un singur fruct
pe care l-am mâncat eu plângând
tu erai în genunchi
trimițeai șiruri de mărgele sparte
peste distanțe
apele își schimbaseră cursul dintr-o cauză albă
și pe la mijlocul podului
am știut cum locuiesc pământul
chiar atunci
SC Viitorul trecea pe lângă noi cu viteză crescândă
ți l-am arătat cu degetul meu mic de copilă
era târziu
femei adormite cu batice ușoare
repetau spovedanii în șoaptă
ieșeau la fiecare cotitură mai multe
toate la fel
am vrut să le atârn la gât rugile mele fără cuvinte
le-am pus mai bine într-o pungă de hârtie
căci trebuia să merg atunci
nici femeia cu mărgele lungi roșii
care săpa smocul de iarbă din poartă
nu m-a putut opri
eu chiar trebuia să merg atunci
Sicilia abia trezită lângă ape
încerca să îmi strige încă ceva
eu nu auzeam
în noaptea deja întinsă la capătul lumii
cuțitarul meu din Palermo avea să-mi sfâșie pieptul