poate pentru că mi se făcuse frică
peisajul se îndulcise/ oțetul se scurgea printre gingiile gâdelui
mă întrebam ce fel de gâde o fi acesta
fără mască/ poate avea suflet
mai știi/ nu-l ghiceam/ avea acel rânjet cariat asimetric
și albeață în ochiul drept așa că nu mă privea decât cu un
roșu spart/ în mulțime un pitic cu fruntea despicată
îi crescuse o pasăre în locul acelei deschizături/ se zbătea
cu o aripă în afară
ciugulea ochii omului mai mult viu decât mort
atunci am înțeles că nimeni nu mă putea vedea
pretutindeni erau păsări care acopereau ochii unele cu aripile/ altele cu piepturile
cele din urmă mâncau puținul de vedere rămasă
gâdele a tras peste capetele noastre o mască
și ne-am ciopârțit unul altuia
în întuneric.